Descriere
Municipalitatea a aprobat Regulamentul cu privire la salubrizarea și asigurarea curățeniei pe teritoriul orașului Chișinău
Consiliul municipal Chişinău a aprobat în luna iulie curent, Regulamentul privind salubrizarea şi asigurarea curăţeniei în oraşul Chişinău. Documentul stabileşte cadrul juridic unitar privind desfăşurarea serviciului de salubrizare, definind modalităţile şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea serviciului şi curăţeniei pe raza administrativ-teritorială a oraşului Chişinău.
Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje a fost aprobat
Regulamentul privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, aprobat prin HG 561/2020, reglementează gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje în scopul prevenirii sau reducerii impactului asupra mediului, asigurând un grad ridicat de protecţie a mediului.
3 zile a ars gunoiștea de la Tânțăreni
În luna iulie curent, gunoiștea de la Țânțăreni, la care zilnic ajung în jur de 700 tone de deșeuri de toate tipurile a luat foc, degajând gaze toxice în atmosferă și creând un nor de fum care a acoperit patru sate în vecinătate, inclusiv localitatea Geamăna. Gunoiștea a ars timp de două zile jumătate, iar ultimele focare ale incendiului au fost stinse în după-amiaza de 30 iulie.
CMC a votat proiectul „Deşeuri Solide Chişinău”
Potrivit primarului general Ion Ceban, proiectul „Deşeuri Solide Chişinău” cu suportul BERD şi BEI presupune atragerea finanţărilor din partea acestor bănci, pentru investiţii masive în sectorul municipal de managiment al deşeurilor.
Amenzi de mii de lei pentru gunoiști neautorizate
Potrivit datelor publicate în Anuarul IPM 2019, pe parcursul anului 2019 Inspectoratul pentru Protecția Mediului și structurile sale din teritoriu au efectuat controale planificate și inopinate și au întocmit 1170 acte de inspectare și 235 procese-verbale de control la compartimentul gestionarea deșeurilor și 91 acte de inspectare și 75 procese-verbale de control la compartimentul substanțe chimice.
Deșeurile din construcții: situația actuală din Republica Moldova și exemple de bune practici
Drept efect al evoluției crescătoare a pieței construcţiilor în Republica Moldova, problema deșeurilor din construcții și demolări a devenit una stringentă.
AVD a lansat proiectul „Gestionarea deşeurilor solide cu implicarea comunităţii”
În incinta Primăriei mun. Străşeni s-a desfăşurat conferinţa de lansare a proiectului ,,Gestionarea deşeurilor solide cu implicarea comunităţii”.
Valori unitare de gestionare pentru categoriile de echipamente electrice şi electronice pentru anul 2019
În conformitate cu ordinul nr.22 din 16.06.2020 şi în corespundere cu art. 10 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 209 din 29.07.2016 privind deşeurile, Agenţia de Mediu stabileşte valoarea unitară de gestionare de referinţă pentru categoriile de echipamente electrice şi electronice menţionate în anexa nr. IA la Regulamentul privind DEEE.
În regiunea de sud a ţării va fi dezvoltată infrastructura managementului integrat al deşeurilor
Secretarul de Stat al ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Maxim POPOV, a participat, joi, 20 august curent, la şedinţa comună de lucru a reprezentanţilor Regiunii de Management Integrat al Deşeurilor 1 (Cahul, Cantemir, Taraclia, Ceadîr-Lunga, Vulcăneşti).
Regulamentul privind gestionarea bateriilor și acumulatorilor și deșeurilor de baterii și acumulatori
Regulament stabilește condițiile de protecție a sănătății tuturor celor implicați în ciclul de viață al bateriilor și acumulatorilor, precum sunt producătorii, importatorii, distribuitorii, consumatorii și agenții economici direct implicați în colectarea, tratarea, reciclarea, valorificarea și eliminarea nepoluantă a deșeurilor de baterii și acumulatori.
A fost lansat proiectul „Consolidarea capacităților locale pentru implementarea strategiei pentru energia durabilă în or. Cantemir (CCLISED)”
A.O. „Alianţa pentru Eficienţă Energetică şi Regenerabile” (AEER) şi A.O. „Centrul de Instruire şi Dezvoltare Educaţională” (CIDE), vor desfăşura activităţi menite să impulsioneze implicarea societăţii civile locale în procesele decizionale din domeniul serviciilor publice locale.