Proiectul “Oraş curat cu e-Deşeu reciclat–– Reciclează azi pentru sănătatea ta de mâine” a fost lansat la finele anului 2018 de către A.O. “Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor” cu suportul Programului de Granturi mici GEF SGP Moldova, implementat de UNDP și în parteneriat cu compania Moldrec.
Proiectul urmărește drept scop crearea infrastructurii minime necesare pentru colectarea adecvată a e-Deşeurilor în mun. Chişinău şi preluarea acestui model ulterior spre implementare la nivel naţional, inclusiv formarea şi educarea unui comportament ecologic şi durabil în rândul populației.
Doar în mun. Chișinău, au fost instalate 80 tomberoane de medii dimensiuni plasate în incinta instituțiilor din sectorul public, privat și mediul academic și alte 8 tomberoane mari pentru exterior, 7 din ele plasate pe teritoriul stațiilor de alimentare BEMOL și unul în cadrul companiei Riolit Sistem. Pentru a ușura sarcina generatorilor și deținătorilor de deșeuri, am creat și o Hartă a punctelor de colectare, care permite să identificați cu ușurință cel mai apropiat punct pentru colectarea e-deșeurilor.
La finele anului 2019, Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor, a susținut campania lansată de Hai Moldova, asigurând cu tomberoane specializate pentru colectarea DEEE-urilor, alte 40 instituții de învățământ din fiecare raion al Republicii Moldova. În total au fost implacți peste 38 mii elevi, care au reușit să colecteze 45 406 kg de e-Deșeuri.
0
Puncte de colectare a e-Deșeurilor
0
tone e-Deșeuri colectate
0
mii elevi implicați și instruiți
0
Instituții din mediul public/privat și academic
Obiectivele proiectului sunt tangenţiale cu obiectivele prevăzute în Strategia de gestionare a deşeurilor pentru perioada 2013-2027, Legea nr.209 privind deșeurile, Regulamentul privind DEEE-urile și cerințele Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, cap.16 cu privire la gestionarea deşeurilor, implementarea metodelor progresive de colectare, reciclare, valorificare şi depozitare a deşeurilor. În acest sens, proiectul va oferi agenților economici în calitate de producători care cad sub incidența principiului responsabilității extinse, instrumentele minime necesare de inițiere a campaniilor de colectare şi conștientizare (cu reflectarea ulterioară a informației în planul de acțiuni prezentat MADRM).
Cantitățile de e-Deșeuri colectate în cadrul proiectului sunt exportate de către compania Moldrec la GreenWEEE Buzău, asigurând astfel tratarea și reciclarea corespunzătoare a acestor deșeuri.
32 instituții publice, ONG-uri încurajate să adopte practici durabile şi prietenoase mediului în activitatea sa, colectând şi sortând corect e-Deșeurile în cadrul oficiilor.
13 agenți economici, producători de deșeuri, care aplică în activitatea sa principiul Responsabilității Extinse a Producătorului și prevederile Regulamentului privind gestionarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice.
70 instituții de învățământ și peste 70 mii de elevi și cadre didacte, care cunosc pericolul e-Deșeurilor asupra mediului și sănătății și dețin tomberoane specializate pentru colectarea corectă a acestora.
Proiectul "Oraş curat cu e-Deşeu reciclat – Reciclează azi pentru sănătatea ta de mâine" este elaborat de A.O. Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor sub patronajul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului în parteneriat cu Asociaţia Moldrec, Primăria mun. Chişinău şi cu suportul Programului de Granturi Mici al GEF, implementat de PNUD.
Categorie:Reciclare
Beneficiar:Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor
Implementat cu suportul:Programul de Granturi Mici Gef SGP Moldova
Grant:45,470.00 USD
Durata proiectului:Decembrie 2018 – Mai 2020
Taguri:Curat, Eco, Eco Friendly, Reciclare