Odată cu deschiderea celor două magazine Kaufland la Chișinău, în parcările magazinelor de pe strada Decebal 99/2 și strada Mircea cel Bătrân 25/1, au fost instalate, în premieră pentru Republica Moldova, automate de reciclat ambalaje.
Prin intermediul acestui program, Kaufland Moldova contribuie la demersurile de reducere a poluării și încurajează clienții săi să adopte o atitudine responsabilă față de mediul înconjurător.
„Programul este inițiat şi derulat 100% de către Kaufland şi aduce în utilitatea publică, tehnologia de ultimă generație în materie de protejare a mediului înconjurător. Noi toți trebuie să ne asumăm un angajament pentru lumea în care trăim și pentru generațiile viitoare. Implicare face diferența și doar împreună putem crea o lume mai bună pentru fiecare”, a menționat Cristina Aramă, PR manager Kaufland Moldova.
Aparatele de reciclat sunt self-service și acceptă trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă şi doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru). Containerele sunt complet tehnologizate cu o capacitate de procesare a ambalajelor de până la 60 de recipiente pe minut. La fiecare 5 produse reciclate, indiferent de tipul de ambalaj – aparatul eliberează un voucher de reducere pentru produsele din promoțiile anunțate de magazin.
În container pot fi introduse aleatoriu ambalajele, fie de aluminiu, sticlă sau plastic, care obligatoriu trebuie să fie curate, nedeteriorate și golite de conținut. Aparatul va identifica singur tipul de ambalaj și îl va sorta și direcționa spre coșul corespunzător fiecărui tip de material. Aparatele sunt dotate cu senzori de măsurare a gradului de umplere, senzori de mișcare, camere de supraveghere și linie de sortare. După ce se introduc cele 5 recipiente, aparatul eliberează automat voucherul.