Astăzi, 15 octombrie, A.O. Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor a demarat Conferința online “DeeeEDU: Prin EDUcație salvăm noile generații” cu scopul de a pune în discuție cele mai stringente probleme ce țin de gestionarea DEEE-urilor și noile provocări odată cu declanșarea pandemiei de COVID-19 și respectiv creșterea și mai accelerată în următorii ani a cantităților de DEEE-uri generate, asta în condițiile în care ratele de reciclate se mențin foarte mici.
În cadrul evenimentului au participat mai mulți experți în domeniu din Romania și din Republica Moldova, care au prezentat date relevante și foarte utile pentru îmbunătățirea percepției generatorilor de DEEE-uri, instrumentele necesare pentru creșterea ratelor de colectare și a țintelor de valorificare dar și rolul digitalizării în promovarea economiei circulare și nemijlocit creșterea nivelului de conștientizare și informare în domeniu.
Evenimentul este parte a proiectului “Oraș curat cu e-Deșeu reciclat”, implementat de Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor cu suportul Programului de granturi mici Gef SGP Moldova, implementat de UNDP în parteneriat cu operatorul autorizat MoldRec. Fapt pentru care, conferința a fost oficial deschisă de către Dul Denis PAREA, Coordonator Național, Programul de Granturi Mici al GEF, Moldova, care a accentuat importanța subiectului abordat în contextul în care la nivel mondial cantitatea de DEEE-uri generate a ajuns la 53,6 mil.tone, însă cu menținerea unei rate foarte mici de reciclare de doar 17,7%. În acest context, Dlui a reiterat impactul pozitiv al proiectului lansat de AVD în anul 2018 și rolul acestuia în creșterea nivelului de conștientizare a populației față de pericolul eminent al DEEE-urilor.
Prin organizarea acestei conferințe, Republica Moldova oficial s-a alăturat celei de-a 3-a ediții a campaniei promovate de Weee Forum împreună cu alte 112 organizații din 48 de țări. Totodată, cu acest prilej am fost onorați să începem conferința cu un cuvânt de salut din partea Dlui Valentin NEGOIȚĂ Președinte Ecotic, Membru al Consiliului de Administrare WEEE Forum. Experiența dlui Președinte, este una semnificativă pentru actorii implicați în gestionarea DEEE-urilor din Republica Moldova. Un aspect important remarcat de Dul Negoiță este rolul parteneriatelor în procesul consolidării eforturilor necesare pentru realizarea colectării selective și reciclării DEEE-urilor.
Cu părere de rău, pe agenda multor primari și alți reprezentanți ai autorităților locale, acest subiect nu reprezintă interes, fapt care face și mai importantă implicarea ONG-urilor, producătorilor de EEE-uri și a operatorilor autorizați în intensificarea campaniilor de informare și mai multe eforturi logistice prin extinderea infrastructurii de colectare absolut necesare în atingerea țintelor prestabilite de cadru legal (5% pentru producătorii din Republica Moldova în 2020 și 65 % pentru Romania și alte țări europene). Potrivit Dlui Negoiță, atingerea țintei de 65 % de colectare a DEEE-urilor va fi extrem de greu de atins, fapt pentru care WeeeForum împreună cu membrii săi au facut un demers catre UE pentru a lua în considerație atăt modul de calcul al acestei ținte, luând în considerare că de multe ori ciclul de viață a unor DEEE-uri depășește 10 ani, iar multe centre de colectare au fost închise/defectate și capacitatea de colectare a fost foarte diminuată. Defapt nici o țară din Europa, cu excepția Irlandei nu va atinge aceste ținte, asta deși merge vorba despre țări cu infrastructură dezvoltată precum Franta – 45 %, Italia – 47% sau cu Olanda – 56%.
Un subiect important discutat în cadrul conferinței de Aurelia BAHNARU, Președinte AVD, ține de consecințele pandemiei asupra majorării în următorii ani a cantităților de DEEE-uri generate, asta în condițiile în care lucrul/studiile la distanță devin o normalitate, iar cererea de echipamente IT s-a majorat considerabil. Doar ca exemplu, până la pandemie, în Europa, aproximativ 160 000 laptop-uri au fost zilnic transmise la groapa de deșeuri, asta deși 3 sferturi din acestea ar putea fi recondiționate și refolosite, în timp ce o mare parte din restul de 25% ar putea fi utilizate pentru piese noi și reciclate într-un mod durabil. În aceste condiții, este urgentă intensificarea eforturilor pentru aplicarea celor mai eficiente soluții, care ar evita un colaps total al actualului sistem de gestionare a DEEE-urilor.
DEEE-urile sunt o Bombă cu ceas, confirmă și Dul Ruslan NERCAS, director general ModRec Group. Compania și-a început activitatea în anul 2015, iar în anul 2019 a reușit să colecteze și să exporte 298 tone de DEEE. Până la finele anului, operatorul autorizat planifică organizarea în parteneriat cu MoldControl a unei campanii de colectare care va dura 30 zile, denumita Reciclomania. Totodată, pentru anul următor în comun cu partenerii externi se intenționează implementarea unui Eco Centru după model canadian, dar adaptat la realitățile naționale cu soluții eficiente de debarasare pentru toate tipurile de deșeuri periculoase. MoldRec Group a asigurat că toate DEEE-urile colectate, inclusiv în cadrul proiectului implementat de AVD ajung la unul din cei mai mari reciclatori din Europa, Green WEEE Buzău, iar dna Mihaela SOFRONEA, PR&Marketing Manager Green Group, WEEE & Glass Recycling Division, prezentă în cadrul evenimentului, a reconfirmat că absolut toate e-Deșeurile ajung a fi reciclate în mod corespunzător, iar materia primă obțintă revine în circuitul economic.
Despre cine sunt producătorii de EEE-uri din Republica Moldova și care este mecanismul de implementare a Responsabilității Extinse a Producătorului prin (sistem individual / sistem colectiv), inclusiv obligațiile ce le revin a vorbit Dul Denis MACOVSCHI, reprezentant al Agenției de Mediu. La furnizarea unui produs nou, la solicitarea cumpărătorului, distribuitorii preiau DEEE-urile după modelul “unul la unul”, fără a solicita plată pentru predarea DEEE, desigur dacă echipamentul este de tip echivalent și a îndeplinit aceleași funcții ca și echipamentul nou furnizat.
Un subiect în premieră a fost discutat și prezentat de Roman BAHNARU, Data analyst, A.O. EcoDigital, și anume DEEE-urile în contextul digitalizării economiei circulare. Sectorul TIC reprezintă în prezent 2% din emisiile globale de GES, cantități comparabile sectorului aviatic, cauzând totodată pierderea biodiversității și poluarea apei din cauza resurselor utilizate în procesul extracţiei. În contextual unui sector TIC nesustenabil, DEEE-urile reprezintă o oportunitate economică ratată. Soluția prezentată în acest context este – Economia Circulară Digitală, care presupune promovarea a 3 facilitatori de bază precum îmbunătățirea cunoștințelor, conexiunii și schimbului de informații, modele de afaceri mai sustenabile și consolidarea rolului cetățenilor în acest proces.
Proiectul “Oraş curat cu e-Deşeu reciclat–– Reciclează azi pentru sănătatea ta de mâine” a fost lansat la finele anului 2018 de către A.O. “Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor” cu suportul Programului de Granturi mici GEF SGP Moldova, implementat de UNDP și în parteneriat cu compania Moldrec.
Harta punctelor de colectarea a DEEE-urilor creată în cadrul proiectului – https://old.e-circular.org/harta-puncte-colectare/