În contextul creșterii alarmante a deșeurilor de plastic, A.O. Verde e Moldova în parteneriat cu A.O. Centrul de instruire și consultanță E-CIRCULAR și cu suportul Programului de Granturi Mici GEF – PNUD, au realizat primul Studiu de referință privind gestionarea deșeurilor din plastic în Republica Moldova. Rezultatele studiului au fost prezentate într-un eveniment public, organizat la data de 24 februarie curent.
Cel puțin în ultimii 10 ani se atestă o creștere constantă a cantităților de materiale plastice importate și a deșeurilor de plastic generate, cea mai mare parte din care (peste 90%) fiind eliminate prin depozitare în amestec cu gunoiul menajer.
Conform Studiului, ponderea cea mai mare pe piața materialelor plastice revine IMPORTULUI – 82%, și doar 18% revine EXPORTULUI. Piața materialelor plastice și articolelor din material plastic, în baza declarațiilor vamale de export și import ale persoanelor juridice, pentru anul 2022 a fost de circa 7 miliarde lei. Doar în anul 2022 la nivel național au fost importate 97246 tone comparativ cu 106509 tone importate în anul 2021.
Din totalul de deșeuri de plastic generate în țară doar o mică parte este reciclată. Rata de reciclare în 2021 a fost de doar 3%. Majoritatea deșeurilor ajung la gropile de gunoi sau în mediul înconjurător, ceea ce reprezintă o problemă majoră pentru sănătatea cetățenilor și pentru ecosisteme. Aceste rezultate demonstrează că reciclarea nu este unica și nici pe departe cea mai eficientă soluție în lupta cu deșeurile din plastic la nivel național. Este important să identificăm noi soluții, cu accent sporit pe prevenire, reducere și reutilizare.
Un alt indicator important analizat prin studiu ține de cuantumul taxelor achitate de producători în ultimii 5 ani la Bugetul de stat pentru poluarea mediului aferente materialelor plastice în valoare de 1,15 miliarde de lei, în mediu 230 milioane lei anual, în contextul în care nu au fost identificate careva surse de date care ar confirma alocarea a cel puțin 1 % din suma respectivă pentru acțiuni de prevenire a poluării cu plastic, dezvoltarea infrastructurii pentru colectarea separată a deșeurilor din plastic, investiții în tehnologii de reciclare, etc.
„Studiul este denumit ZERO PLASTIC. Titlul nu trebuie privit în sensul său direct, adică să reducem la zero deșeurile. Zero deșeuri este imposibil, dar trebuie să reducem din cantitatea de deșeuri pe care o generăm și să învățăm să fim circulari și corecți față de mediul” menționează Aurelia BAHNARU, președinte A.O. E-CIRCULAR.
Organizații precum Fundația Ellen MacArthur și Forumul Economic Mondial (WEF) au subliniat importanța de a aborda corect ciclul integral de viață a materialelor plastice anume pentru a reduce consecințele socio-economice și de mediu ce rezultă din criza plasticului atât la nivel global cât și național în special pentru țările care nu dețin resurse, tehnologicii și capacități necesare pentru a face față acestor provocări. Principiile acestei abordări considerăm a fi aplicabile și pentru Republica Moldova, respectiv stau la baza formulării recomandărilor expuse în Studiu și ulterior se propun a fi integrate în elaborarea Planului național de acțiuni pentru reducerea poluării cu deșeuri de plastic și implementarea principiilor economiei circulare. Principalele recomandări din studiu vizează:
- Stabilirea interdicției de import pentru produsele din plastic cu impact asupra mediului și care nu sunt supuse reciclării;
- Stabilirea unei ținte % de reduce a ambalajelor de unică folosință pentru alimente, băuturi, comerț electronic și produse de îngrijire a gospodăriei. Se propune o reducere graduală cu 50 % până în 2030;
- Încurajarea materialelor reutilizabile prin stimulente fiscale. Scutirea/reduceri de taxe pentru producători care implementează sistemele de reutilizare ca măsuri de prevenire a poluării mediului;
- Introducerea schemelor de depozit diferențiate pentru ambalaje de unică folosință și ambalaje reutilizabile. Se recomandă de clarificat exact cum funcționează sistemele depozit în ambele din cazuri și de venit cu completări la definiția de ambalaj reutilizabil;
- Implementarea taxei modulare REP pe tip de ambalaje pentru a stimula rate mai înalte de reciclare;
- Mandatarea prin lege ca planurile locale de gestionare a deșeurilor să fie armonizate cu planurile de amenajare teritoriale (plan urbanistic) pentru a se asigura că acestea alocă în mod clar locațiile necesare pentru implementarea cu succes a planului local de gestionare a deșeurilor;
- Stabilirea unor obligațiuni legale în rândul distribuitorilor de ambalaje (inclusiv din plastic) de a dotala spațiile comerciale cu tomberoane/sisteme RVM și conlucrarea cu sistemele colective autorizate pentru atingerea obiectivelor de reciclare, etc.
„Studiul este bine-venit, necesar și sper să nu fie trecut cu vederea de specialiștii din domeniu” a menționat Alexandru Gîncu, A.O. Asociația Producătorilor și Importatorilor de Ambalaje din Moldova. În cadrul evenimentului Denis Macovschii, Agenția de Mediu a prezentat mecanismul REP și cum acesta ar contribui semnificativ la reducerea deșeurilor, precum ar reprezenta și beneficii economice pentru agenții economici.
Reducerea deșeurilor în primul rând este benefică pentru sănătatea noastră. Să fim mai activi și responsabili fașă de mediu ne-a îndemnat Roman BAHNARU și Iulian BERCU, care vin cu un apel către toți să ne alăturăm evenimentelor de plogging (tradus din engleză: combinație de jogging cu ridicarea gunoiului) ce vor avea loc pe parcursul acestui an în cadrul inițiativei RUNfromPLASTIC.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților, ai sectorului privat, activiști pentru mediu, jurnaliști și membri ai societății civile, oferind o platformă pentru discuții și dezbateri despre modul în care putem îmbunătăți gestionarea deșeurilor de plastic în Republica Moldova. Această prezentare a rezultatelor studiului reprezintă un prim pas important în direcția unei mai bune gestionări a deșeurilor de plastic în Republica Moldova și, sperăm, va stimula acțiuni concrete pentru a proteja mediul înconjurător.
STUDIU PRIVIND DEȘEURILE DIN PLASTIC ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Acces panou de date interactiv
Acest eveniment este organizat de A.O. Verde e Moldova în parteneriat cu A.O Centrul de instruire și consultanță E-CIRCULAR în contextul implementării proiectului „Deșeuri din Plastic în Economia Circulară: Soluții comunitare” cu susținerea financiară a Programului de Granturi Mici GEF-PNUD.